Mai binele e inamicul binelui

Mai binele e inamicul binelui
Publicat: 24/10/2018, 12:19

Prin excesiva „corectitudine politică”, minoritățile căpătau privilegiul de a fi reprezentate în Parlament printr-un un număr mai mic de voturi. Semnificativ mai mic. Cum se întâmplă de obicei, când pe spinarea binelui se mai cocoață un privilegiu. Astfel, în cele aproape trei decenii de tranziție, s-a dovedit că mai binele face rău. Ajungându-se astfel la trocul de azi, când Comisia Juridică și Comisia de Buget din Camera Deputatilor au dat, luni, un raport de admitere la Legea pentru combaterea spălării banilor, fiind adoptat și un amendament cu dedicație pentru UDMR, potrivit căruia organizațiile cetățenilor minorităților naționale sunt exceptate de la raportarea către stat a beneficiarilor finali.

De-a lungul anilor, grupul minorităților naționale, altele decât cea maghiară, a votat în Parlament, în majoritatea frapantă a cazurilor, alături de majoritatea guvernamentală. Pentru că ea, majoritatea, alimentează de la buget existența lui. Și ca orice grup privilegiat, a avut inițiativa unei legi care să interzică accesul vreunui nou grup etnic pe cale de constituire în România postrevoluționară. O lege de sorginte elitistă; un club închis. Șeful acestui grup e UDMR. Inclusiv în Consiliul din incinta guvernului, care tocmește bugetele anuale ale membrilor clubului. Plus alte avantaje.

De-a lungul timpului, în jurul șefilor care au la îndemână importante sume de la bugetul statului, s-au creat grupuri clientelare. Ele nu dau socoteală membrilor de rând. Culmea, nici Curții de Conturi care, având o conducere politică, închide ochii ori de câte ori controalele sale dau de gestionări defectuoase.

Astfel se explică miza trocului făcut pentru a trece o lege menită să pună sub control circulația banilor. E nevoie ca doar ONG-urile care trăiesc, în majoritatea lor, din fonduri modice, din surse private, să dea socoteală pentru fiecare bănuț cheltuit, iar organizațiile minorităților să fie exceptate? Tocmai ele, care cheltuiesc, exclusiv, banii statului? Dacă cheltuirea lor s-ar face corect, doar în folosul comunității respective și nu în folosul unor baronași născuți și crescuți în aceste enclave, ar mai fi avut UDMR o miză de tocmeală la votului „pentru”? Sunt întrebări la care nu ne va răspunde nimeni dintre cei implicați. Tot așa cum ne va asurzi tăcerea lor, dacă îi vom întreba pe cine reprezintă ei, la urma-urmei, în astfel de situații punctuale.

Am crezut mult timp că sunt unul dintre puținii români de altă etnie care nu votează niciodată cu cel care e deputatul „neamului său” în Parlamentul României. (Ciudat? Ei au fost, la UAR, alternativ, la fel ca în Rusia postsovietică, Putin și Medvedev, cei doi Varujani: Vosganian și Pambuccian!) În anii din urmă însă, în diferite situații, aveam să aflu că până și concetățenii noștri de etnie maghiară au ajuns să nu mai voteze cu UDMR. Indiferent de motivele lor personale, unul ne unește pe toți: nu vrem să fim enclavizați într-o societate democratică.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×